Sindromul Bardet-Biedl (SBB)

Sindromul Bardet-Biedl (SBB) este o boală rară care afectează mai multe organe, printre care și rinichii. SBB este cauzat de funcționarea anormală a unei componente celulare numită cil (sau cili, la plural) care este prezentă pe mai multe tipuri de celule din diferite organe. Cilii sunt proiecții lungi, subțiri, asemănătoare unor fire de păr, care permit celulei să primească semnale atât din exteriorul cât și din interiorul acesteia.  Sindromul Bardet-Biedl este, prin urmare, clasificat ca fiind o „ciliopatie“- adică o boală cauzată de afectarea cililor celulari (pentru a afla mai multe despre cili și funcția lor, a se vedea mai jos).

Scopul acestei broșuri este de a explica ce organe pot fi afectate de sindromul Bardet-Biedl și cum pot fi îmbunătățite prognosticul și calitatea vieții pacienților cu SBB. Diagnosticul precoce este important pentru creșterea calității vieții, iar pacienții cu SBB necesită, în general, îngrijire multidisciplinară.

Problemele renale pot cauza complicații grave ale bolii și, ulterior în această broșură, vom explica modul în care medicația și modificările stilului de viață pot întârzia apariția insuficienței renale.

Boala a fost descrisă pentru prima dată în mod independent în 1920 de către un medic francez, Georges Bardet, și în 1922 de către un patolog austro-ungar, Artur Biedl. De atunci, mai mult de 200 de cazuri de SBB au fost raportate în literatura medicală. În anul 2000, cercetătorii au descoperit o mutație genetică ce cauzează sindromul Bardet Biedl. Noile date indică faptul că cel puțin 24 de gene sunt implicate în dezvoltarea SBB. Aceste gene sunt adesea numite gene SBB și joacă un rol critic în funcția ciliilor.

Sindromul Laurence-Moon ≠ Sindromul Bardet Biedl

În trecut, sindromul Laurence-Moon-Bardet-Biedl a fost descris ca o singură boală. În prezent, ambele sindroame (sindromul Laurence-Moon și sindromul Bardet-Biedl) sunt identificate și tratate separat, însă ambele sindroame sunt clasificate ca fiind ciliopatii.

Ciliopatiile sunt un grup de boli cauzate de mutații genetice ce determină disfuncția ciliilor, afectând multe organe ale corpului uman.

Deoarece cilii sunt localizați pe mai multe celule ale corpului, bolile sunt de obicei complexe și includ mai multe organe, motiv pentru care sunt numite sindroame.

Rolul cililor în majoritatea țesuturilor rămâne necunoscut, iar modul în care disfuncția ciliară duce la o boală atât de gravă este un subiect important de cercetare în prezent.

Sindromul Bardet-Biedl este cauzat de modificarea (mutația) unei singure gene și, prin urmare, se numește monogenic.

Sindromul se moștenește în mod autosomal recesiv.

Ce înseamnă acest lucru?

Pentru apariția unei boli autozomal recesive, un copil trebuie să moștenească două copii mutante/ modificate ale genei, câte una de la fiecare părinte. Dacă se moștenește doar o singură genă mutantă/ modificată, copilul nu va avea SBB, dar va fi purtător al sindromului.  Copilul din fiecare sarcină are un risc de 25% să primească ambele gene mutante/ modificate și să aibă astfel SBB. Ambele sexe sunt afectate în mod egal.

În exemplul de mai jos, puteți vedea arborele genealogic (pedigree-ul) al unei familii cu SBB:

Până în prezent (2022), au fost identificate mutații în 24 de gene SBB.

Genele SBB sunt schițele pentru diferite proteine SBB care sunt importante în funcția ciliilor și în unele mecanisme de transport celular.

În acest sens, dacă una dintre proteinele SBB nu funcționează (din cauza unei mutații în gena respectivă), întregul aparat nu va funcționa așa cum ar trebui, ceea ce duce la aceeași boală → Sindromul Bardet Biedl.

Prevalența acestei boli în Europa este estimată la 1 din 150 000 - 175 000 de persoane. În unele populații izolate (de exemplu, în rândul beduinilor israelieni și al portoricanilor), se constată că este mai frecventă: aproximativ 1 la 100 000 de persoane. Prezența unor semne clinice specifice poate determina testarea genetică.

De ce are copilul meu SBB?

În cele mai multe cazuri, o persoană are SBB deoarece a moștenit câte o copie a genei modificate de la fiecare părinte și, prin urmare, are două copii ale aceleiași gene mutante.

Purtătorii nu prezintă, în general, niciun semn sau simptom al bolii deoarece, pe lângă gena defectă, au și o a doua genă, normală.

Poate apărea boala la alți membri ai familiei?

În cazul în care un membru al familiei are un diagnostic de SBB confirmat genetic, frații și alte rude pot fi testați pentru a vedea dacă sunt purtători ai genei patogene în scopul planificării familiale.

Cunoașterea mutației SBB în familie poate constitui, de asemenea, baza screening-ului prenatal în cazul în care părinții doresc să afle la începutul sarcinii dacă fătul este afectat.

Planificarea familială pentru persoanele afectate de SBB: consilierea genetică

Persoanele cu SBB care doresc să aibă copii ar trebui să beneficieze de consiliere genetică. Partenerul persoanei care suferă de SBB ar trebui să fie testat pentru statutul de purtător, pentru a determina dacă sunt purtători ai aceleiași mutații în aceeași genă. Dacă nu sunt purtători ai aceleiași mutații, atunci copiii lor vor fi purtători ai genei afectate, dar nu vor avea SBB.

Dacă partenerul este purtător al unei mutații în aceeași genă, fiecare copil are 50% șanse să aibă sindromul. Dacă ambii părinți au SBB, cu mutații în aceleași gene, atunci toți copiii vor avea SBB.

Patologia SBB: ce sunt cilii și cum funcționează?

Mecanismul care duce la SBB este încă neclar, însă principala cauză a tulburărilor care apar în SBB se datorează cililor care au o structură sau funcționalitate anormale.

Cilii sunt structuri subțiri, asemănătoare unor fire de păr, care sunt vizibile doar la microscop. Ele apar pe suprafața aproape a tuturor celulelor din corpul nostru. Există diferite tipuri de cili care îndeplinesc funcții diferite.

Lungimea unui singur cil este de 1-10 micrometri, iar lățimea este mai mică de 1 micron.

Cilii joacă un rol foarte important, chiar înainte de naștere, permițând dezvoltarea embrionară, migrația celulară și diferențierea organelor.

O funcție principală a cililor este cea senzorială și astfel aceșatia joacă un rol important în ceea ce privește perceperea mirosului, vederii, atingerii și senzației de temperatură.

Există diferite tipuri de cili:

Cilii care se pot mișca se numesc cili motili. Aceștia sunt localizați pe suprafața plămânilor, a celulelor respiratorii sau a urechii medii, unde ajută la eliminarea mucusului și a agenților infecțioși prin mișcări ritmice și ondulatorii.

Acești cili joacă, de asemenea, un rol important în mișcarea spermatozoizilor.

Cilii care nu sunt capabili să se miște se numesc cili imobili/cili primari. Aceste structuri primesc semnale din exteriorul celulei și le transmit în interior, permițând celulelor învecinate să comunice între ele. De exemplu, în rinichi, celulele pot primi semnale despre nivelul unor  substanțe chimice din urină.

În SBB, funcționarea cililor primari este afectată

Sa demonstrat că mutațiile genetice întâlnite în SBB codifică proteine care sunt responsabile pentru funcția sau dezvoltarea cililor.

Un cil primar este format dintr-un corp bazal (albastru închis) și o structură tubulară (verde) formată din microtubuli. Cele 24 de proteine SBB diferite au funcții diferite în cadrul cilului.

SBB afectează multe organe, iar simptomele pot varia semnificativ de la un pacient la altul, chiar și de la o persoană la alta în cadrul aceleiași familii. Definit în mod clasic prin șase caracteristici, SBB este de obicei diagnosticat în copilărie.

Printre simptomele comune se numără obezitatea, deficiențele de vedere, degete suplimentare la mâini și/sau la picioare, disfuncția testiculară la băieți, defecte renale și dificultăți de învățare.

Deși SBB poate fi diagnosticat pe baza testelor genetice care dezvăluie mutații în cadrul unor gene specifice, prezența simptomelor primare și secundare poate fi folosită pentru a indica ce pacienți sunt suspectați de SBB și au nevoie de examinare genetică.

Diagnosticul, bazat pe prezența unor caracteristici primare și secundare, a fost propus de Forsythe și Beales în 2003.

SBB poate fi diagnosticat dacă persoana respectivă are cel puțin trei caracteristici primare și două secundare sau dacă are cel puțin patru caracteristici primare.

Utilitatea acestor criterii clinice poate fi limitată de faptul că multe dintre aceste caracteristici clinice apar treptat, pe măsură ce copilul se dezvoltă și, prin urmare, sensibilitatea criteriilor de diagnostic propuse este scăzută la copiii mici. Mai mult, unii pacienți care chiar dacă au un diagnostic genetic nu îndeplinesc întotdeauna criteriile clinice de diagnostic și poate exista, de asemenea, o variabilitate a simptomelor, chiar și în cazul celor cu aceeași mutație genetică.

Prin urmare, este important ca: Prezența acestor criterii clinice să fie verificată periodic la un copil la care se ia în considerare un diagnostic de SBB.

Criteriile de diagnostic pentru SBB propuse de către Beales et all.:

Obezitatea este o acumulare excesivă de țesut adipos în organism. Clasificarea obezității a fost stabilită de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și se bazează în prezent pe indicele de masă corporală (IMC), care se calculează ca fiind greutatea corporală în kg împărțită la înălțimea la pătrat (m²).

Indicele de masă corporală: IMC=kg/m²

La adulți, supraponderabilitatea este definită ca având un IMC ≥25, iar obezitatea ca având un IMC ≥30. La copii și adolescenți, a fi supraponderal este definit ca având un IMC ≥ percentila (pc) 85 pentru vârstă și sex, iar obezitatea ca fiind un IMC ≥pc 95.

Obezitatea în SBB

• La persoanele cu SBB, obezitatea apare în copilărie și progresează odată cu vârsta
• Frecvența și severitatea obezității variază de la un pacient la altul.
• Obezitatea la SBB nu este rezultatul unei diete necorespunzătoare sau al neglijenței părinților, ci se datorează unui idezechilibru între foame și sațietate (senzație de sațietate).
• Defectele ciliare la nivelul hipotalamusului (zona creierului care produce hormoni) afectează funcția hormonului de sațietate, leptina, afectând capacitatea organismului de a ști când este sătul.

• Cei cu SBB pot avea, de asemenea, un apetit excesiv, ceea ce duce la un aport alimentar excesiv (hiperfagie).
• Greutatea este de obicei normală la naștere, însă 90% dintre persoanele cu SBB prezintă o creștere rapidă în greutate în primul an de viață.
• Obezitatea în SBB este predominant de tip abdominal, în care țesutul adipos se acumulează în principal în abdomen și în organele interne și produce substanțe active din punct de vedere hormonal care perturbă funcționarea altor organe.
• Obezitatea abdominală poate duce la apariția diabetului de tip 2 într-o perioadă scurtă de timp, din cauza rezistenței la insulină, însă mecanismul nu este încă bine înțeles.
• Se estimează că diabetul zaharat afectează până la 45% dintre pacienții cu SBB.
• Gestionarea deficitară a greutății poate complica și mai mult problemele cu inima și vasele de sânge

Problemele oculare reprezintă o preocupare centrală la pacienții cu SBB, deoarece aproape toți pacienții se confruntă cu pierderea progresivă a vederii. Primul simptom care debutează este, de obicei, orbirea nocturnă, observată în general în jurul vârstei de 8-9 ani.

Care este motivul acestei pierderi de vedere?

• Retina este un strat foarte subțire din partea din spate a ochiului care primește semnale vizuale. Funcția exactă a retinei este de a transforma semnalele luminoase în impulsuri nervoase, care sunt transmise ulterior la creier și permit astfel vederea.
• Retina conține două tipuri de receptori vizuali (fotoreceptori), numiți  bastonașe și conuri. Există mai multe bastonașe decât conuri (aproximativ 120 de milioane față de 6 milioane), iar acestea sunt mai sensibile. Bastonașele sunt sensibile la intensitatea luminii, permit vederea în alb și negru și se găsesc în principal în părțile periferice ale retinei. Conurile sunt concentrate în partea centrală a retinei și sunt responsabile de vederea multicolor și de focalizarea vizuală.
• Procesul de degenerare a retinei la pacienții cu SBB începe, de obicei, în copilăria timpurie, inițial cu dezvoltarea orbirii nocturne (pierderea bastonașelor), furmată de dezvoltarea vederii în tunel. Degenerarea bastonașelor și a conurilor determină o îngustare treptată a câmpului vizual. Pacienții pot prezenta o hipersensibilitate la lumină și dificultăți de adaptare la schimbarea condițiilor de luminozitate. Ordinea de apariție a simptomelor va depinde de ce fotoreceptori, bastonașe sau conuri, degenerează primii.

• De asemenea, apare și degenerescența celulelor nervoase, care duce la afectarea nervului optic (atrofie optică). Din moment ce nervul optic transmite informațiile de la retină către creier, atrofia optică se asociază cu pierderea vederii. Mai mult decât atât, s-au observat și îngustări ale vaselor retiniene mici, ducând și la leziuni ischemice.
• Majoritatea persoanelor cu SBB (peste 90%) vor fi înregistrate ca având deficiențe severe de vedere în timpul pubertății sau la începutul vârstei adulte.

Simptome vizuale minore frecvente ale SBB:

• Strabismul – o afecțiune cauzată de slăbirea mușchilor oculari, care afectează capacitatea ochilor de a se alinia în aceeași direcție
• Mișcarea involuntară a ochilor (Nistagmus) – o mișcare ritmică necontrolată a ochilor, dintr-o parte în alta , în sus și în jos sau în cercuri. 
• Cataractă - o afecțiune care implică formarea de pete sau zone tulburi pe cristalinul de obicei transparent al ochiului, ceea ce îngreunează pătrunderea razelor de lumină în retină, afectând focalizarea vizuală.
•  Îndoirea corneei (astigmatism) - o imperfecțiune în curbura ochiului care face ca vederea să fie neclară și distorsionată.

Evoluția tulburărilor de vedere la pacienții cu SBB:

Primul simptom este de obicei reprezentat de tulburările de vedere nocturnă , ce apar la copii cu vârsta de 8-9 ani. Câmpul vizual este de obicei afectat începând cu vârsta de 10 ani. Până la vârsta de 17 ani, se instalează de obicei așa-numita vedere în tunel. Din a doua până în a treia decadă a vieții, acuitatea vizuală scade treptat până la 10% sau mai puțin la aproape toți pacienții.

Polidactilia este definită ca prezența unor degete suplimentare la mâini sau la picioare încă de la naștere și reprezintă un indiciu cheie al sindromului Bardet-Biedl. Deoarece acestea sunt de obicei îndepărtate în copilăria timpurie, prezența lor poate fi uitată, având astfel un impact asupra procesului de diagnostic.

Polidactilia apare la aproximativ 70% dintre pacienții cu SBB, apărând mai frecvent la nivelul picioarelor decât la nivelul mâinilor.

Degetele de la mâini și de la picioare pot fi, de asemenea, fuzionate (sindactilie) iar acest lucru este mai frecvent între al doilea și al treilea deget de la picior. Degetele de la mâini și de la picioare pot fi ocazional anormal de scurte în lungime (brahidactilie), iar picioarele pot fi late, mai scurte în lungime și să aibă o boltă plată.

Sindactilia sau brahidactilia sunt clasificate ca simptome secundare ale SBB.

La bărbați, o dimensiune mică și o funcție afectată a testiculelor este denumită „hipogonadism testicular“. Acesta se poate manifesta printr-un penis mic, prin imposibilitatea testiculelor de a coborî în scrot („criptorhidism“) sau prin întârzierea apariției pubertății. Testiculele necoborâte sunt un element important deoarece sunt asociate cu un risc mai mare de cancer testicular și nu trebuie lăsate nesupravegheate. Bărbații sunt aproape invariabil infertili.

O mare varietate de malformații genitale au fost observate la femei, ceea ce contribuie la ratele scăzute de fertilitate în cazul pacienților cu SBB. Acestea se pot manifesta ca un uter, trompe uterine sau ovare subdezvoltate. Ciclurile menstruale sunt adesea întârziate și pot fi, de asemenea, neregulate.

Rata de fertilitate este scăzută, dar se știe că unele persoane de ambele sexe au avut copii biologici.

• Pacienții pot prezenta dizabilități intelectuale, tulburări de vorbire și de limbaj, deficit de atenție, raționament deficitar și imaturitate emoțională.
• Gradul de întârziere a dezvoltării în sindromul Bardet-Biedl poate fi variat. Dificultățile severe de învățare afectează doar o minoritate de pacienți cu SBB, iar mulți dintre ei prezintă o dezvoltare mentală normală.
• Unii copii cu SBB au nevoie de sprijin suplimentar la școală, deoarece problemele lor sunt legate în principal de procesele de memorare, în special în memorarea pe de rost.
• Întârzierea în dezvoltare poate fi observată destul de devreme, deși abilitățile de bază sunt dobândite într-un interval de timp normal sau ușor întârziat. Dezvoltarea vorbirii este adesea întârziată.
• SBB este destul de des legat de tulburările de anxietate. Starea de spirit cu tendință depresivă, atacurile de panică, obsesiile și compulsiile, furia și controlul emoțional deficitar afectează, de asemenea, în mod obișnuit adulții și tinerii cu SBB. Nu este clar dacă acest lucru face parte din sindrom sau este un rezultat indirect al acestuia, cel mai probabil fiind o combinație a celor două.
• Copiii cu SBB pot prezenta tendințe autiste, comportament compulsiv, aversiune față de schimbare, imaturitate emoțională, lipsă de dinamism și tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție.
• Modul în care este determinată dezvoltarea intelectuală a pacienților cu SBB rămâne neclar.

Cilii sunt prezenți în celulele renale, ceea ce explică de ce pacienții cu SBB prezintă disfuncții și malformații renale. Anomaliile renale afectează cel puțin 50% dintre pacienții cu SBB.

• În cele mai multe cazuri, boala renală este diagnosticată până la vârsta de cinci ani, însă poate fi descoperită chiar în primul an de viață.
• Boala renală în SBB poate varia foarte mult de la persoană la persoană, cu semnificații clinice diferite.
• Dezvoltarea chisturilor renale este cea mai frecventă modificare și poate duce la complicații importante, cum ar fi apariția bolii cronice de rinichi (CKD) sau a insuficienței renale. Chisturile renale sunt adesea detectate înainte de naștere sau în copilăria timpurie și sunt cauzate de afectarea funcției ciliare în celulele renale tubulare.
• Lipsa funcției cililor în tubii renali determină o cantitate excesivă de urină neconcentrată. Lichidul se acumulează în țesutul renal și duce la formarea de chisturi (saci plini de lichid) care distrug și înlocuiesc treptat țesutul renal normal. Rinichii deteriorați nu își pot îndeplini funcția.
• Poliuria, producția excesivă de urină și polidipsia, setea excesivă apărută secundar, sunt printre simptomele precoce ale SBB și apar datorită tulburării mecanismului de concentrare al urinii.
• În SBB poate fi observat un întreg spectru de afecțiuni renale, inclusiv, malformații ale tractului urinar: reflux vezico-ureteral, hidronefroză, boală displazică chistică, agenezie renală, duplex pielocaliceal, rinichi în potcoavă sau ectopici, vezică neurogenă; glomerulonefrită cronică și capacitate de concentrare tubulară defectuoasă.

Date științifice recente arată că:

• Modificările renale grave observate la sugari și copii mici cu SBB indică un risc semnificativ crescut de insuficiență renală ulterioară.
• În cazul în care modificările sunt mai puțin severe la sugarii și copiii mici cu SBB, așa cum este cazul mutațiilor specifice în gena SBB 1, există un risc scăzut de insuficiență renală ulterioară.
• La vârsta adultă, indiferent de modificările renale evidențiate în copilările, obezitatea, hipertensiunea și apariția diabetului cresc suplimentar riscul de apariție a insuficienței renale.

• În general, aproximativ 31% dintre copii și 42% dintre adulți au un grad de boală renală cronică; 6% dintre copii și 8% dintre adulți au boală renală  cronică în stadiu avansat.
• Boala renală în stadiu terminal necesită dializă sau transplant.
• Au fost raportate rezultate favorabile pe termen lung la cei la care s-a efectuat un transplant renal.

• Anomalii neurologice inclusiv:
  • Dezvoltare întârziată
  • Tulburările de dezvoltare a vorbirii au fost raportate la 60% dintre pacienți, constând în principal în vorbire nazală cu tonuri înalte.  Adesea, copiii nu dezvoltă o vorbire inteligibilă înainte de vârsta de patru ani.
  • Ataxie (tulburări de coordonare motorie a corpului) care poate afecta echilibrul, mersul, vorbirea și deglutiția.
  • Epilepsie
  • Stare de spirit cu caracter depresiv, atacuri de panică, obsesii și compulsii, furie și control emoțional deficitar.
  • Hipertonia (tonus muscular anormal, crescut) care se manifestă prin capacitatea redusă a unui mușchi de a se întinde provocând, de exemplu, brațe și picioare rigide și greu de mișcat.
  • Anosmia - Pierderea mirosului. Pacienții cu SBB pot avea o capacitate redusă de a detecta mirosurile, din cauza unei modificări la nivelul unei structuri situate în creier, numită „bulb olfactiv“. Aceasta este o problemă relativ minoră dar poate avea un impact asupra siguranței dacă oamenii nu sunt capabili să simtă, de exemplu, o scurgere de gaz.
  • Deficitele neurologice se pot manifesta prin coordonare deficitară, motricitate grosieră și fină afectate și întârzierea achizițiilor neuropsihomotorii din copilărie (de exemplu: capacitatea de a juca jocuri complicate cu alți copii).
  • Mulți pacienți raportează un grad semnificativ de neîndemânare și adesea merg cu picioarele într-o poziție cu bază largă de implantare.
• Brahidactilie (degete scurte la mâini și picioare) și sindactilie (degete de la mâini și picioare fuzionate).
• Poliuria/polidipsia (a se vedea mai sus), ca simptome ale defectelor de concentrare urinară, sunt prevalente chiar și la pacienții cu funcție renală aproape normală și fără chisturi majore.

• Diabetul zaharat de tip 2 și sindromul metabolic se pot dezvolta ca urmare a obezității.
• Tulburări de dezvoltare dentară, inclusiv hipodonție (lipsa congenitală a dinților), înghesuială dentară, rădăcini scurte și palat cu arcadă înaltă.
• Defecte cardiace congenitale (stenoză valvulară, ductus arterial patent, cardiomiopatii).
• Modificările hepatice variază de la fibroză la dilatarea chistică a canalului biliar și a canaliculelor biliare intrahepatice.
• Boli ale tractului gastrointestinal, cum ar fi boala Hirschsprung, boala celiacă, boala Crohn.
• Dismorfism (parte a corpului cu formă anormală). Cele mai frecvente caracteristici raportate ale SBB sunt:
  • O frunte îngustă
  • Brahicefalie (forma craniului este mai scurtă decât media) sau macrocefalie (un cap mai mare decât media)
  • Urechi mari
  • Fisuri palpebrale (deschiderea dintre pleoape) scurte, înguste și înclinate în jos
  • Ochi înfundați în orbite și mai depărtați
  • Punte nazală înfundată (o punte a nasului mai plată sau mai joasă decât în mod normal)
  • Filtrum lung și neted/fisura mediană (zona adâncită) dintre nas și buza superioară
  • Retrognatie - o afecțiune în care maxilarul inferior este mai retras în comparație cu maxilarul superior

Un diagnostic corect stabilit în copilăria precoce poate contribui la gestionarea eficientă a sindromului Bardet-Biedl. Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru dezvoltarea unui medicament pentru SBB, dar până în prezent nu a fost dezvoltat niciun tratament etiologic.

Speranța de viață a pacientului nu este redusă în acest sindrom, dar persoanele cu SBB au nevoie de îngrijire specializată și, în multe cazuri, sunt dependente de ajutorul altor persoane în viața de zi cu zi.

Intervențiile medicale pentru pacienții cu SBB constau în ameliorarea simptomelor și a efectelor secundare ale afecțiunii, dar majoritatea acestora sunt dificil de tratat. Și, deși tratamentul se concentrează de obicei pe simptomele specifice unei persoane, pacienții au nevoie de o îngrijire multidisciplinară care implică un nefrolog, oftalmolog, endocrinolog și un specialist în genetică. Pacienții și familiile lor au nevoie, de asemenea, de învățarea managementului unui astfel de pacient și de sprijin psihologic.

De asemenea, dezvoltarea copiilor poate fi semnificativ întârziată și limitată în cazul acestui diagnostic. Pot apărea și tulburări de anxietate. Nu de puține ori, SBB poate duce la tulburări psihologice și depresie la rudele sau părinții celor cu SBB.

Pacienții cu SBB pot fi afectați în mod semnificativ în viața de zi cu zi și suferă de un câmp vizual foarte redus. Orbirea în sine poate duce la un disconfort psihologic sever sau chiar la depresie.

SBB poate duce, de asemenea, la probleme de comportament, iar copiii, în special, se pot confrunta cu fenomenul de bullying.

Studii recente au demonstrat că punctul comun al tuturor simptomelor SBB și al disfuncției ciliare este dereglarea metabolismului glicosfingolipidelor (GSL).

Cercetările explorează modul în care acest defect metabolic poate fi țintit, pentru a menține structura și semnalizarea ciliilor și, prin urmare, pentru a conduce la o ameliorare a patologiei în mai multe organe. Această opțiune terapeutică se află doar în stadii experimentale și nu a fost încă dovedită.

Probleme de vedere:

• În prezent, nu există niciun tratament pentru pierderea progresivă a vederii, iar adaptarea la pierderea vederii este o provocare continuă a stilului de viață.
• Pierderea vederii în SBB cauzează numeroase dificultăți pentru tânărul pacient atunci când merge la școală, în timpul liber și în ceea ce privește siguranța fizică. Riscul de accidente crește semnificativ, de exemplu în ceea ce privește traficul rutier.
• Educația copiilor care au SBB ar trebui să includă planificarea pentru o viitoare pierdere a vederii.
• Instruirea în utilizarea limbajului Braille, exersarea mobilității, adaptarea condițiilor de trai și abilitățile informatice (inclusiv recunoașterea vocală și software-ul de transcriere), precum și utilizarea materialelor de lectură cu caractere mari, în timp ce vederea este încă prezentă, sunt esențiale.
• Spațiile de locuit ar trebui să fie proiectate/adaptate pentru a elimina orice sursă de pericol pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
• Antrenarea precoce a utilizării bastonului este esențială pentru a sprijini independența și poate fi începută la copiii mai mici care au cecitate nocturnă.
• O evaluare timpurie de către un specialist în deficiențele de vedere poate ajuta în dezvoltarea abilităților necesare unei vieți independente.
• Tulburările vizuale trebuiesc discutate cu medicul de familie sau/și cu optometristul/oftalmologul.
• Ochelarii de corecție speciali pot proteja ochii de soare. În acest scop, se folosesc lentile speciale cu un filtru roșu amplasat central.

Obezitatea:

• Tratamentul obezității poate include modificarea dietei, exerciții fizice și terapii comportamentale. Complicațiile care rezultă din obezitate, cum ar fi colesterolul ridicat și diabetul, sunt tratate la fel ca în cazul populației generale. Aproximativ 60% dintre pacienții cu SBB au de asemenea hipertensiune, necesitând medicație.
• Pentru a sprijini pacientul cu SBB, întreaga familie ar trebui să își schimbe obiceiurile alimentare și stilul de viață.
• Părinții ar trebui să modeleze comportamente sănătoase pentru copiii lor, inclusiv să mănânce sănătos, să fie activi și să stabilească obiective de activitate pentru întreaga familie, de cel puțin 1 oră de activitate fizică în fiecare zi.
• Căutați întotdeauna oportunități de a merge pe jos; evitați să folosiți liftul și, dacă este posibil, evitați să luați mașina sau autobuzul.
• Profitați de ofertele cluburilor sportive locale și oferiți-i copilului dvs. posibilitatea de a se întâlni în mod regulat cu alți copii și de a face parte dintr-un grup sportiv.
• Este important să se reducă timpul petrecut de copii și tineri în fața ecranelor telefoanelor mobile, gadgeturilor, televizoarelor și computerelor.
• Nu-i oferiți mâncare ca recompensă și nu i-o luați ca pedeapsă.
• Încurajați copiii să bea apă în locul băuturilor cu adaos de zahăr cum ar fi băuturile răcoritoare, băuturile pentru sportivi și sucurile de fructe.
• Aveți grijă la mărimea porțiilor și încercați să le reduceți.
• Monitorizați în mod regulat greutatea corporală, înălțimea și tensiunea arterială a copilului dumneavoastră.

Tulburări comportamentale:

• Întârzierea în dezvoltare este abordată prin intervenție timpurie, fizioterapie, educație specială și logopedie.
• Majoritatea adulților cu SBB sunt capabili să dezvolte abilități de viață independente.
• Un stil de viață activ început de timpuriu inhibă dezvoltarea obezității, îmbunătățește dezvoltarea motilității și, de asemenea, afectează în mod pozitiv dezvoltarea abilităților cognitive, inclusiv învățarea.
• Abordarea întârzierilor de dezvoltare și/sau a tulburărilor cognitive ar trebui să fie individualizată în funcție de vârstă și de nevoile identificate.

Funcția renală afectată:

• Pacienții cu funcție renală afectată pot dezvolta insuficiență renală cronică (IRC).
• Nu există niciun tratament curativ pentru IRC, dar detectarea precoce a afectării funcției renale și aplicarea unui tratament adecvat încetinește semnificativ progresia bolii și poate întârzia cu mulți ani nevoia de terapie de substituție renală (transplant renal, dializă).
• Prezența complicațiilor bolii renale cronice, cum ar fi anemia sau acidoza metabolică, reprezintă o indicație pentru inițierea terapiei farmacologice.
• Este posibil să fie necesare unele modificări ale dietei, în special dacă boala progresează și funcția renală este afectată în continuare. Recomandările dietetice sunt individualizate în funcție de stadiul bolii cronice de rinichi, care variază de la stadiul 1 pentru afectare minimă până la stadiul 5 pentru ESRD (End-Stage Renal Disease-boală renală în stadiul final).
• De obicei, mai ales în stadiile incipiente, se recomandă colaborarea cu un dietetician autorizat pentru a stabili și adopta o dietă adecvată funcției renale. Obiectivele unei diete pentru IRC sunt de a încetini progresia bolii și de a minimiza orice injurie cauzată de acumularea de deșeuri și lichide altor organe, în special asupra inimii și sistemului cardiovascular.
• În general, se recomandă reducerea aportului de sodiu.
• În funcție de stadiul bolii, ar putea fi recomandat limitarea aportului de proteine.
• Pe măsură ce boala progresează și funcția renală scade sub 70% din ceea ce ar trebui să fie, se poate recomanda o restricție a fosforului și potasiului, doi electroliți care pot dăuna organismului dacă se acumulează în exces.
• O serie de suplimente sunt utilizate în mod obișnuit pentru a corecta deficitele nutriționale care pot apărea în stadiile ulterioare ale IRC.
• În cazul apariției insuficienței renale în stadiu terminal, va fi necesară terapia de substituție renală:dializa sau transplantul de rinichi.
• Pacienții cu insuficiență renală transplantați au un prognostic favorabil.

Polidactilie / Anomalii genitale:

• Degetele suplimentare de la mâini sau de la picioare sunt, în general, îndepărtate, iar degetele unite (sindactilia) pot fi separate. Operația se efectuează de obicei în copilăria timpurie, la vârsta de 1-2 ani.
• Uneori, se efectuează corectarea chirurgicală a anomaliilor care afectează organele genitale.
• Intervențiile chirurgicale pot fi, de asemenea, un motiv de îngrijorare pentru pacienții cu SBB. Anestezia generală necesită o serie de etape foarte bine coordonate care se bazează pe anatomia căilor respiratorii. Unii pacienți cu SBB pot prezenta anomalii anatomice semnificative la nivelul căilor respiratorii, ceea ce ar putea duce la dificultăți sporite în menținerea deschisă a căilor respiratorii în timpul anesteziei generale. Medicamentele anestezice pot fi introduse uneori direct în structura unor formațiuni nervoase (o formă de anestezie regională) în timp ce pacientul respiră singur.
• Pubertatea:
  • Pe măsură ce copiii se apropie de pubertate, nivelurile hormonale trebuiesc monitorizate pentru a determina dacă este necesară terapia de substituție hormonală.
  • În plus, nu trebuie să se presupună că toate persoanele afectate de boală sunt infertile, așa că este recomandat să se ceară sfaturi privind contracepția.

Ce se va întâmpla cu copilul meu în viitor? Care sunt perspectivele lui?

• Odată ce diagnosticul a fost stabilit, este posibil să se efectueze multiple teste pentru a detecta alte posibile modificări asociate cu acest sindrom și se va stabili un tratament ulterior.
• Controalele/testările regulate care să monitorizeze starea generală de sănătate, funcția renală, nivelul hormonilor sexuali, toleranța la glucoză/apariția diabetului și tulburările lipidice sunt indicate pe tot parcursul vieții.
• Frecvența testelor va depinde de anomaliile constatate, precum și de stadiul de dezvoltare al acestora. Aceste verificări vor fi efectuate mai frecvent în perioadele de creștere intensă, adică în copilăria timpurie sau în adolescență, respectiv în cazul identificării unor probleme.
• Frecvența controalelor oftalmologice va depinde de evoluția distrofiei retiniene.
• În adolescență sau la începutul vârstei adulte poate fi foarte benefic pentru mulți pacienți să găsească un grup de sprijin, ajutor psihologic sau să intre în contact cu persoane afectate de aceeași boală.
• Este important să se perpetueze obiceiul unui stil de viață activ. Acest lucru poate îmbunătăți sensibilitatea celulară la insulină / contracara creșterea excesivă în greutate și tulburările asociate acesteia, inclusiv diabetul sau steatoza hepatică (ficatul gras).
• Un stil de viață activ, așa cum s-a demonstrat în studii recente, îmbunătățește de asemenea funcția cognitivă, învățarea și memoria la pacienții cu SBB.

Documentarea bolii și a rezultatelor testelor:

• În cazul bolilor rare și complexe, cum ar fi SBB, este important să se strângă toate rezultatele examinărilor medicale și să se înregistreze în mod regulat date precum greutatea corporală, creșterea și tensiunea arterială.
• O astfel de colectare și monitorizare a datelor poate fi foarte utilă pentru evaluarea evoluției bolii, pentru stabilirea unui diagnostic și pentru planificarea cercetărilor ulterioare și a îngrijirii de specialitate.
• În multe țări, sunt realizate chestionare ale pacienților cu SBB.  Participarea permite o mai bună înțelegere a bolii și dezvoltarea de noi strategii pentru diagnosticarea și tratamentul bolii.

1. Aoife M Waters, Philip L Beales. Bardet-Biedl syndrome. GeneReviews. 2015; www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1363/.
2. Beales P, Elcioglu N, Woolf AS, Parker D, Flinte F. New criteria for improved diagnosis of Bardet-Biedl syndrome: results of a population survey. J Med Genet. 1999 Jun; 36(6):437-46
3. Castro-Sánchez S, María Álvarez-Satta M, Marta Cortón M, et all. Exploring genotype-phenotype relationships in Bardet-Biedl syndrome families J Med Genet 2015 Aug;52(8):503-13.
4. Florea L, Caba L , Gorduza EV. Bardet-Biedl Syndrome-Multiple Kaleidoscope Images: Insight into Mechanisms of Genotype-Phenotype Correlations. Genes (Basel). 2021 Aug 29;12(9):1353.
5. Forsythe E, Beales PL, Bardet–Biedl syndrome Eur J Hum Genet. 2013 Jan;21(1):8-13
6. Forsythe E, Kenny J, Bacchelli C, Beales PL Managing Bardet–Biedl Syndrome—Now and in the Future Front Pediatr. 2018; 6: 23
7. Forsythe E., Sparks K., Best S., Borrows S., Hoskins B., Sabir A., Barrett T., Williams D., Mohammed S., Goldsmith D., et al. Risk factors for severe renal disease in Bardet–Biedl syndrome. J. Am. Soc. Nephrol. 2016; 28:963–970
8. Haws R.M., Joshi A., Shah S.A., Alkandari O., Turman M.A. Renal transplantation in Bardet–Biedl Syndrome. Pediatr. Nephrol. 2016;31: 2153–2161. doi: 10.1007/s00467-016-3415-4

9.    Husson H, Bukanov NO, Moreno S, Smith M, Richards B et all. Correction of cilia structure and function     alleviates multi-organ pathology in Bardet–Biedl syndrome mice Human Molecular Genetics, 2020, Vol. 29, 2508–2522
10.    Khan Sa, MuhaGenetics of human Bardet-Biedl syndrome, an updates Clin Genet 2016 Jul;90(1):3-15.
11.    Meng X, Long Y, Ren J, Wang G, Yin X, Li S. Ocular Characteristics of Patients With Bardet-Biedl Syndrome Caused by Pathogenic BBS Gene Variation in a Chinese Cohort. Front Cell Dev Biol. 2021
12.    Tsyklauri O, Niederlova V, Forsythe E et all. .Bardet–Biedl Syndrome ciliopathy is linked to altered hematopoiesis and dysregulated self-tolerance. EMBO Rep. 2021 Feb 3; 22(2): e50785. Published online 2021 Jan 11. doi: 10.15252/embr.202050785
13.    Weihbrecht K, Goar WA, Pak T, et al. Keeping an Eye on Bardet-Biedl Syndrome: A Comprehensive Review of the Role of Bardet-Biedl Syndrome Genes in the Eye. Med Res Arch. 2017; 5(9):https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5814251/.

14.    https:/ rarediseases.org/rare-diseases/bardet-biedl-syndrome/